Resurse PDFGeorge W. Burns, 101 povești vindecătoare pentru adulți – Folosirea metaforelor în terapie, Editura Trei, 2012, București

George W. Burns, 101 povești vindecătoare pentru adulți – Folosirea metaforelor în terapie, Editura Trei, 2012, București

Poveștile sunt mai mult decât un mijloc de rezolvare a problemelor. Ele îi vorbesc ascultătorului despre sănătate și însănătoșire într-un mod care este preventiv. Poveștile pot întări, îmbogăți sau stimula. Ele pot iniția ascultătorii în experiențe sau provocări pe care să nu le fi întâlnit încă și pot oferi sugestii sau mijloace de a face față acestei situații dacă sau când ea se ivește.

Terapia prin metafore nu este pentru oricine, fie client sau clinician. Cu toate că poveștile au o atracție universală și că eficacitatea lor ca instrument de învățare a fost demonstrată de mult, există clienți care nu apreciază niște abordări atât de indirecte ale tratamentului sau nu beneficiază de pe urma lor, considerându-le eventual ca evazive, condescendente sau irelevante pentru cerințele lor.

Există clienți care reacționează mai bine la intervențiile directe și se pot chiar înfuria că plătesc bani câștigați din greu să audă cum un terapeut bate câmpii cu vreo poveste abstractă. Urmăriți cu atenție astfel de reacții, căci ele comunică informații vitale: fie că respectivele voastre povești nu se pot aplica nevoilor acelei persoane, fie că abordarea metaforică nu este relevantă.

Cu cât aveți mai multe coarde pe urcușul vostru terapeutic, cu atât puteți să vă adaptați mai bine unor atari clienți individuali și nevoilor lor individuale. Terapia prin metafore este doar una dintre acele coarde și poate să nu fie cea mai bună sau singura necesară spre a asigura că ținta a fost atinsă.

Post a comment

Have a question?